poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 744 .



Isus a venit (volumul 1)
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [gudrumanedison ]

2010-07-15  |     | 



Prințesa

Pe steaua albă ce sclipea
În haos necreată, sus la palatul de cristal
Prințesa însăși stăpânea
Imperiul, lumea toată.


Și veșnicia cuprindea
În palma-i delicată,
Un gest și totul dispărea
În noaptea-ntunecată.


Cu ochii negri, arzători
Cu părul de mătasă
Iubită ea era nespus
Fecioară nepătată.


Și totul răspândea în jur
Nespus de dulce vrajă
Gingaș sclipiri de stele mii
Se răspândeau în preajmă.


La chipul alb și visător
Și buzele de fragă
Prea mulți s-au stins visând cu dor
Vroind pe ea să vadă.


Dar azi palatul și tăcerea
Ce veșnic dăinuiesc în vid
Au tremurat, s-au clătinat
Și și-au simțit pieirea.


Prințesa șade gânditor
Lumina necreată
A apărut, ce e
Ce semn aduce dintr-odată?


Și cum de a pătruns poznaș
Și se alintă dulce
Și curcubee drăgălaș
În părul ei aduce?


Și cine a-ndrăznit aici
Peste a sa putere
A se ascunde și de ce
Lumină și tăcere?


La glasul ei poruncitor
Tăcerea lin șoptește:
- Prințesă, tu vrei tot
Tu vrei chiar nemurirea


Vrei bolta cerului
Și stelele
Sau vrei
Numai iubirea?


Nu-i pentru suflet omenesc,
Imperiul s-ar topi în ea
Păstrează-l și renunță
Uită.


- Nu pot a mă întoarce-acum
Iubirea mă cuprinde
Voi căuta chiar de n-ar fi
Și moartea voi înfrânge.


Atotstăpânitoare sunt
Și veșnicia
Voi crea
De nu-i.


Întreg imperiul a aflat
Prințesa astăzi cheamă
În sala mare la palat
Toți prinții vin în grabă.


- Prințesă ...
Ei nu o privesc, nu pot
Și s-ar ascunde, frumoasă prea frumoasă e
Nu-i drept, nu pot să o înfrunte.


Prințesă, astăzi am aflat
Că vrei chiar nemurirea
Că l-ai lua să-ți fie soț
De ți-ar da și iubirea.


Noi n-am găsit ceea ce ceri
Iubirea, nemurirea
Dar le vom cumpăra curând
De asta îți e vrerea.


O lacrimă din ochii ei
Încet, încet coboară
E bucuroasă își spun ei
Dar cine intră oare?


Și chiar acum prin fața lor
Un paj fără de nume
Pătrunde și privește drept
Nimic nu are-a spune.


Și prinții s-au retras incet
El este chiar alesul
Cum altfel ar putea privi
Stăpâna-n universuri.


El tace dară ochii lui
O-nvăluie-n misteriu
Cu-acel ceva nedefinit
Ce nu-i știm înțelesul.


În suflet ei pătrund ușor
Ce dor gingas
Pe-aripa lor
De dragoste și eros.


Un vid etern, nemărginit
Din vraja lor se lasă
Și cu amorul său divin
Sărută pe crăiasă.


- Sunt Creatorul necreat
Și numai pentru tine
Dezvălui ultimul secret
Iubirea-i nemurire.


Kama se întoarce-acum
Și către veșnicie
Ca-ntotdeauna inima
Îl cheamă să revie.


- Cum oare din iubire eu
Să fiu nemuritoare
Și cum un paj
Un om de rând


Nemuritor să fie
De ce-ai venit
De acum pleci
De mor îți pasă ție?


În suflet el a tresărit
Nu lasă să se vadă
O lacrimă s-a furișat din ochi
Și ea îl doare parcă.

Logosul, Tatăl, Eul străfulgeră:
- Pentru că voi ați îndrăznit
Și taina a coprinde, muri-veți
Coborând în lume.


Jos, în grădina regilor
Chiar lângă seminariu
Unde prințesa la castel
Ades își poartă pasul


Sub un copac bătrân, pe mal
Pajul se-oglindește-n apă
Și-al său chip privește
O taină.


- De-ar fi un prinț ca să ajung
Nu veșnicia, Doamne
Iubirea și prințesa mea
Ori moartea dă-mi, de soață.


Pajul privește-acum întîi
Voalul de mireasă
El îl ascunde căpătâi
Pe fată o veghează.


Ascuns cumva în umbra lui
Privind din altă lume
La alunițele pe spatele-i
Și sânii ca de zână.


Și-n noaptea cea de catifea
Când luna se-oglindește
Și unduios, îndrăgostit
Cu valul se unește


Prințesa vine nevăzut
În apă cu hârjoană
Și trupul alb, cu alunițe drăgălaș
Să îl alinte-n taină.


De vrei voalul să ți-l dau
Să nu ne știe nimeni
Un singur lucru eu îți cer
Tu vino de îl prinde.


Și Kama o privea pe ea,
E oare Afrodita
Zeița dragostei
Poznaș e zeul, bată-l vina.


Întâiul îngeraș, Adam
Pe Eva o cuprinde
Duhul plăcerii
Urcă-ncet și duhul dragostei


În inimă găsește
Mărul, extazul amoros
Nici dragoste, nici eros
Ceva mai mult, amețitor


Ambrozia divina, orgasmul
Nectarul, sacrificat lui Zeus.
Adam, întâiul androgin
Născut fiind, dispare


Și sfera de iubire ce
Chiar de vrea, nu moare
Rămîne singură și iar
Se-ntreabă cu mirare:


Cum aș putea
Să fac și eu
Să fiu
O muritoare?

Autor Gudruman Edison



Maria


O, vino, raza mea în vis
Pe brațul meu îți lasă
Și părul tău de borangic
Și fruntea de mireasă.

Adânc în vis să mă cobor
Asemenea să-ți pară
Că nu era mai dulce dor
De altul, o, fecioară.

Tu înger în icoana ta
Să-mi fie numai dânsa
O statua,
De marmoree vergine, tăcută și sfioasă.

Să-nvii încet, ca-n alte dăți
Și eu s-aștern, pe fruntea marmoree
Pe brațul tău duios, gingaș
Voalul de femeie.

Din sânul tău tu să îmi lași
Iubirea, numai dânsa
În bolta sufletului stins
Ne-om pierde ca în crâng.

Și dimineața ne-om trezi
Și-om povesti în taină
Ca dulci nimicuri care trec
Tot ce-ai visat, fecioară.

Frumoasă, mai frumoasă-mi pari
Cu păr de aur moale
Căzând în valuri unduios
Pe umerele goale.

În visul meu te port, aievea
Ca lumea de himere
S-o uit, să sting în ea
A inimii durere.

Dac-oi pleca în zori, să-mi lași
Statuia sau voalul și-n ea
Să reânvii diseară
Și pe-ale tale dulci scrisori o rouă de iubire.

Ca mii de ani am rătăcit
Amorul să te-ajungă
Și mii și mii or trece-n clipe
Până în zori de ziuă.

Iubitul meu, cere-mi ce vrei
Ți-oi da nemărginirea,
Oceanul a-l coprinde
Filosofia, adevăr, eternul, fericirea.

Nu știu iubita mea, eu sunt doar o părere
Mai mult mă vei iubi astfel
Reânviind, să mă petreci murind
Un trandafir ce piere.

Tu-mi ceri mai mult decât aveam
Iubindu-te în taină
De ce-oi schimba pe-un cer
Sublima ta icoana?

Marie, durerea ce îmi dai
Pierind în zori, nălucă
Îmi e mai scumpă, îmi e rai
Ce-i fericirea singur?

Au tu nu știi că pe pământ
Nu mă mai poți ajunge
Nici trupul meu himeric vis
În brațe a-l coprinde?

De-ai fi Marie fără trup
Eu te-oi iubi mai tare
Or să ating năluca lui
Nu e un vis mai mare.

Aripi să iei, rupe-mi-le
Deci trupul tău îl lasă
Și te ridică sus la cer
Căci voi să-ți fiu mireasă.

Statuia ta se pierde-ncet
În umbrele-nserării
Voalul și atât regret,
Că nu te-am dat uitării.



Cum trece valul de ușor sub pasul tău, madonă,
Din umbra lacului răsai ca îngerul din spumă.

Cum cade valul de sidef, pe sub arcade albe
În mii de cioburi de argint, icoana ta o sfarmă.

Tu vii ca lebăda ușor și te ascunzi, șireată
Cu păr bălai cu ochii mari și palidă, încercănată.

O diademă, un surâs, fără să vrei, cochetă
Cu valul vii și pleci, de ce, rămâi, rămâi fecioară.

O luntre, nuferii, noi doi și cețuri peste ape
În codrul de zefir foșnind, de murmur și de taină.

Iar spiriduși zglobii în jur s-așază lângă tine
Ș-o veveriță cu trei nuci te-mbie iar Marie.

Doar codrul cerne peste noi o rouă de petale
În flori de tei, de nuferi mari, ca să îi fii mireasă.

Cum poartă valul chipul tău la răsărit, Marie
Unde te duci, când o să-mi vii; o, rămâi, rămâi la mine.


Autor Gudruman Edison



Adevărul


A fi sau a nu fi, e-o întrebare
Pe-o frunte de poet, pe filozof îl cearcă
A fi doar veșnicia, a nu fi efemerul
E atât de simplu totul, și încâlcit misterul.

E Shackespeare oare cel ce l-a văzut aievea
E oare adevărul o taină sau părerea
Există adevărul, îl înțelegi tu singur
Sau ți-l dezleagă Platon, cu vorbele altui suflet?

E teatrul efemerul, e Dumnezeu actorul
E lumea o părere în numărul de aur?
Actorul e-adevărul, e supraeul, e A fi
E Dumnezeul înger, iubirea ta, o știi.

Rolul e o părere, e teatrul de iluzii
E masca, e persoana,
E efemerul dacă, e lumea, Universul
Cenușa ce rămâne în A nu fi.

Cunoaște-te pe tine, Socrate te-a mințit
Deci nu căuta în carte, adevărul nu-i un „ce”
Să îl iei de ici spre colo
Ca pe florile de tei.

Înspre clipa ce te cheamă, înspre orele ce mint
Tu gândește-te la Memphis, că a fost în A nu fi.
„Eu sunt Cel ce este” spune-mi
Care parte a lui A fi?

Toți îți spun dragă, iubire promițând înșelător
Eu nu cred nici în Iehova, nici în Budha, nici în oameni
În Isus mai cred, în milă
Eu rămân ce-am fost, romantic.

William a zis A fi, A nu fi, Hamlet
De-ar veni azi printre dânșii, un covor de catifea
I-ar așterne dinainte și pierduți s-ar închina
Unde ești Tu, Doamne, să-i împarți în două cete

În nebuni și în mișei
Isus l-a scris de fapt pe Hamlet,
El e Eul lui Shackespeare
Și-al tău, himera lumii în Eu-l Isus se naște.


Universul, veșnicia eu le țin
Ca într-un număr
Ochiul clarviziunii mele
Este Eul-Dumnezeul Logos.


Mii și mii ca Byron, Pușkin
Din condei petrec în clipe
Eu-l meu ca fum îi toarce
Și îi șterge din aripe.

Sunt iluzii ca de spumă
Și în față ei îmi trec
Dulci himere pieritoare
Îmi rămîne chaosul, îngerul și Dumnezeu.


Autor Gudruman Edison



Koan


Motto: „Acolo unde dispare orice urmă de transcendență, acolo iluminarea, transcendența este revelată.”
Morihei Ueshiba, maestrul fondator al Aikido

Cerrr-ulll ta-aaaceeee, cerul tac-e, tace
Oare? Sigur? Se preface-n mii de șoapte
Le ss-aaaa-l-e, cuvinte sunt oare?
El gândește-eee, ee e viu parcă
În ecouri couri ouri ori în vocale?
Universul, poate pluriversul are
Versul cel de consonanțe intelectuale?
Dacă nu, de ce repetă vers cu vers
Ecouri clare sau greșeli gramaticale?


Au un altfel de absurd, e un cod de Trismegistos sau
Cuvinte deformate, pare-o muzică-nțeleaptă?
Codul e paradoxal, un koan fără de sens?
Agramat, superficial, matematic, rațional?
Universul știe oare că-l gândim,
Ne gîndește sau noi suntem iluziune
Și doar el chibzuind singur pe sub mii de măști
De oameni ce-i visează, îi trăiește ca actor în
personaje?
Dacă da, gândește altfel mai savant și în ocoale
Pentru noi absurd și poate în koanuri, paradoxuri
Coduri transcendente minții noastre.

Universul este zen-ul, Dumnezeul și koanul
Cerul e koan de-a dreptul, plurivers și mai mult
Poate.
Universuri paralele, sunt cuvinte
Pluriversul de cuvinte și de lumi e fiecare cuvințel
Logos demiurg sau șoapte?
Verbul este conștiință, e vibrația celestă
Duhul, vidul, poezia și mai ce
Sunt în dilemă?
Codul, ordinea supremă, Matrix pare o poemă de
Cifre și 7 vocale, Neo matematic cerne
Un miracol și o scenă.

Creator de realități, despărțite-n ecuații
Neo demiurgul codex e creat de realitate
Universul e vocala, creatorul sau creat
Unul și același joacă, e actor și personaj.
Deci sunt Neo, sunt și Matrix, creatorul și creat.


Autor Gudruman Edison



Poemă de copil


Când ochii tăi,
Pentru o clipă m-au privit
Am înțeles ca niciodată
Am înțeles că s-a ivit

Iubirea sinceră, curată
Și-ntâia oară am simțit
Că de făptura-ți delicată
Rămân etern îndrăgostit.

E seară, orele-s târzii
Privesc pe geam afară
În parc aleile-s pustii
E frig și plouă iară.

Mi-e dor de tot ce ai luat
Mă doare inima din tine
Mă doare vidul ce-ai lăsat
Și tot parfumul tău
Ce a rămas cu mine.


Autor Gudruman Edison


Rugăciune


Dă-mi Doamne cerul Tău, mai dă-mi o zi de înger
Dă-mi numai un ocean, de milă într-o cupă
S-o beau încet și fericit, cu fee și cu zîne
Dă-mi sânziene, spiriduși, copii săraci și singuri
Dă-mi și sărmanii Tăi să-i duc în brațe de Marie
Un Moș Crăciun și e destul de azi nu mai sunt singur.

Dă-mi un Hristos sau doar atât
El n-a venit la mine și toate darurile-mi sânt
Atât, atât de triste, deci ia-le Doamne înapoi
Pe moș Crăciun petrece-l, ia-ți și sărmanii tăi
Nici zâne și nici fee, nici spiriduși nu mai voiesc
Nimic azi de la Tine, m-ai înșelat și m-ai mințit
De ce te joci cu mine?

Îți dau ce vrei, am jucării și o păpușă ruptă
Am cozonaci și bunătăți și hăinuțele zdrențuite
Un iepuraș slăbit, flămând și poezii și tot ce vrei
Sunt un orfan bogat în vise, nu un înger.
Doar de Crăciun, pentru o zi, dar an de an Isus să vie
Nu am nimic să-ți cer, să-ți dau, le-am așezat la ușă.

Și toată noaptea l-am pândit, Isus n-a venit poate
Am adormit și n-am văzut, să văd, a luat din daruri?
Tiptil să-l prind, pândesc șiret și an de an speranța
Copiii goi, flămînzi, bolnavi Isus i-a lăsat singuri.
Dar azi pentru orfani, de n-are cui să-i pese
Nici îngeri, Dumnezei și sfinți la ei nu vin

Voi fi Hristosul pentru ei și singur le voi duce
Nu îngerași și nu minuni și nu Hristoși nepăsători
Ci un Isus adevărat, în fiecare zi v-aștept
În ușă chiar eu, Hristosul
E cel mai bun Mântuitor ce l-am găsit, n-am altul
Acel orfan și cerșetor, nu mai caut Hristosul.

El nu există pe Pămint și mai regret atât
Că n-am aripi s-ajung la toți copiii lumii
Prea mulți pentru un înger; vă promit c-odată
Într-o viață, măcar odată o s-ajung la fiecare
Să fiu în locul lui Isus
Hristosul viu și-adevărat din poartă.


Autor Gudruman Edison




Lacul



Lacul cel de lacrimă
Și rouă
Singuratec, două lebede sfioase
De visare
Par încremenite
Totul tace.

Nuferii de nea și cețuri,
Murmure
Sânziene și cu fee, îngeri
Dorm
Sub raza lunii blânde
În pace.

O, ce vis de feerie
Sfântă
Aduci în inima robită
Vino
Tu, răpitoare muză fii
Iubită.

De veci să mor sau să învii
Aice
Și vecinic n-am să mai reviu
Prea mult
O muză, sufletul în lacrimă
Te cată.

Mă dor a inimii tăi ochi
Crăiasă
M-ai fermecat de nu mai sunt
Al meu
De ce mă-ncânți, de ce te joci
Nu-ți pasă.

A inimii văpaie porți
Tu fee
Natură, zână-mi pari, de ce
Nu ești
Ș-acum la sânul meu arzând
Femeie?

De ce cu foșnet mă atragi
Și patemi
Multe bat în ram și lacrimi
Din sălcii
Cad și cad mereu
Romantic?


Autor Gudruman Edison




Angela

De ce madonă tu îmi ești cu aripile frânte,
Cu acel ceva senin și blând, dumnezeiesc de înger
Cu ochii mari, îngândurați or visători și umezi
Singurătății mele dai, iubito, ce anume?
Nu știu, nu pot să te coprind cu brațul și cu șoapte
Înmărmurit de așa sfântă și dureros aproape

Aproape sunt, departe ești, voalul de mătasă desprinzi încet
Din cerul meu de-or piere îngerii, azi nu îmi pasă.

Căci văd în chipul tău cel sfânt icoana dumnezeie
De ce sunt eu, de ce ești tu femeie?
Ș-aluneci blând la pieptul meu, ah, gura de cireașă
Cu ochii tăi în ochii mei, de părul tău de abanos
De sânii de văpaie, de șoaptele fierbinți, ah, fugi
Te caut, râzi, ca doi copii ne alintăm în joacă.

Din coapsă o cireașă voi, s-o sorb, s-o fur de nu-i și nu-i
A mea, de roșie și coaptă.
De rochia s-a rupt, păcat, am alta
Iată, prinde-o; nu, n-am să ți-o mai las
Nu mă îndur de tine.

Te port în amintiri mereu, pe-aripile uitării
Din ziua-n care ai murit, c-un zâmbet stins, cuminte
Doar frunze cad și cad mereu, din urma ta, madonă
La geamul meu te reântorci, fantasmă, sufletu-mi se frânge.
De veșnic dureros amor ce văd în umbra ta și nu e.
Te chem, alerg, îmi pari că ești aceeași, tot aieve
Dar nu, nicicând nu vei mai fi iubito, știu, aice.

De n-oi veni, voi regăsi Angela într-o seară
O alta, vergine Marie rămâi în locul ei
Mă doare inima din tine
Prea dor, prea iute mi-ai luat-o
Adu-o când și când
În serile de vineri.


Autor Gudruman Edison


































.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!