Aș fi vrut sã-mi construiesc o singuratate vastã,
într-un oraș mare, vechi, umed și bolnav,
ar fi fost o stare frumoasã în tumultul ei,
ca o vânãtoare pe timp mohorât a la Gustav Mahler
când oamenii plecau sã-și împuște spaima și deznãdejdea.

Mi-ar fi fost aproape totuna, cred.
Dar cine poate alege oare? mie mi-a fost dat de la bãtrân
o viațã simplã de om simplu, ca un clipocit al râului la soare,
pentru asta spun multumesc.