nu ne mai ținem de mânuță
și nu ne mai spunem din ce cănuțe sorbim ceaiul
și liliecii ne sperie pe uliță
și ne mușcăm iarăși graiul.
azi urșii noștri au adormit în cabana de la munte
pentru că am uitat să le mai aducem borcănașul cu miere
și ceasul mai scurtează dorințele și ne aplică cute
apropiindu-ne tot mai mult de stele.
ne-am speriat de cuvintele care reclamă adevăruri
și în lipsa sărutărilor încinse și de splendoare
în transpirație există tunete și fulgere
și multe chipuri cioplite și îmbătrinite
și greșeli strecurate în mesajele scârbite
care amenință existența unei insule
desprinse din Paradis
și între noi se înalță un abis.