Mă deşteptai şi-i găsii scrisoarea în faptul dimineţii.
Nu ştiu ce spune ea, pentru că nu pot s-o citesc.
Îl voi lăsa în pace pe omul înţelept cu cărţile sale, nu-l voi tulbura, căci cine ştie dacă poate să citească ce spune scrisoarea.
Smerit o voi duce la frunte şi voi apăsa-o la inima mea.
Când noaptea se va linişti şi stelele se vor ivi una după alta, o voi desface în poale şi voi rămâne în tăcere.
Frunzele mi-o vor citi în şoapte, râul mi-o va cânta în murmur, iar cele şapte stele înţelepte mi-o vor vesti din ceruri.
Nu pot găsi ceea ce caut, nu pot pătrunde în ceea ce aş dori să aflu; dar această scrisoare, pe care nu am putut s-o citesc, mi-a uşurat povara şi mi-a prefăcut gândurile în cântec.