Cândva, piane și viori
Începând devreme, de-aproape de zori
Sunete și note slobozeau
Ce uneori se auzeau
Până afară, în curtea cu pomi și cu flori.
Acum, ele tac
Aruncate prin unghere și zac,
Dezacordate și stricate
În școala cu colțuri crăpate
Iar unul, demult e căzut
Pe pământul atât de bătut
De cei care în minte au avut:
Solfegii, ritmuri din melodii,
Din sonate, din simfonii.
Acum, totul e nemișcat, e mort
Doar cântul unei viori se mai aude pe-aproape
Cum greu se mai zbate
Cântând și ea tot a moarte
În mâna unuia, ce pe-aici a trecut
Și-acum e-n lume și pe stradă pierdut.
El cântă în colțu-i ales
Privind la școala, ce lui și sunetelor le-a dat
sens
El cântă cu jale și dor,
Cânta ceva trist, răscolitor
Când amurgul e-aproape
Și-l apasă pe-a sale pleoape
Ducându-l spre lunga lui noapte
Împreună cu a sa școală
Ce-i fără de viață și goală
Și stă într-o rână fără de garduri
Acum când lume-i plină de harduri.
Ea cu fiecare zi se destramă
Trăind cu elevu-i o singură dramă.

3-11 feb. 2010
Galați