Veniți de departe, din legende bătrâne,
Un cioban resemnat, o oaie și-un câine
Sunt exemplul a ceea ce am fost și-o să fim:
Oaia vrea să ne scape, noi vrem să murim...

Suntem mioritici de o mie de ani,
Prădați fiind veșnic de oi sau de bani,
Suntem mioritici, căci nu zicem nimic
Când alții ne fură, zi de zi câte-un pic.

Am fost mioritici când nu am fost Draci,
Când nu am luptat, am plătit iar haraci,
În aur și grâne, în feciori și fecioare,
Mai mulți decât roua ce dispare sub soare.

Am fost mioritici, pravoslavnici creștini,
Când alții ne-au pus în frunte străini,
Să ne-nvețe pe spate mirosul de bici
Și fumul de-ardei, pentru vini mult prea mici.

Mioritici am fost, recitând pe de rost
Capitalul lui Marx, predat de vreun prost,
Acceptând să mâncăm cinci ouă pe lună
Și visând că există o viață mai bună.

Suntem mioritici când, sub clarul de lună,
Ne facem coșciugul și clopote sună
Să ne cheme urmașii la durere și post,
Căci nu facem nimic ca ei s-aibă un rost.

Azi, când alții ne vor și bruma de viață,
Să găsim în balade o mai veche povață,
Căci născută demult, din legende bătrâne,
Oaia vrea să ne spună c-avem bâtă și câine...