În bezna nopţii care greu se lasă
O umbra neagră prin univers păşeşte.
Nu ştie de-nceput şi nici de capăt,
Prin lume, aiurea rătăceşte.

Ar fi-ncercat un zbor către lumină,
Dar aripile i s-au spulberat...
Neîncetat mergea printr-o ruină,
Ruina vieţii ce i s-a surpat.

E-un suflet pustiit ce şi-a pierdut speranţa,
O inima zdrobită de-o piatră uriaşă,
O frunză moartă care se prăbuşeşte-n zbor,
Un suflet pustiit plutind pe-un negru nor.