Gând ,cu sânge sălbatic ,

vii spre mine
ca o privire dintr-un ochi
ce n-a dormit niciodată,
cioplindu-mi liniile frunții virgine
cu saț.


Ignorând cu tupeu
doctrina vremii mele,
mă porți
până la epuizare,
printre întrebări ce-mi mușcă din cuget
flămând și crud
închise-n clădiri din cuvinte
ce-și aruncă nebunesc cărămizile-n mine,
forțându-mă,
prin timp păgân,
răspunsuri să nasc
din dalta minții-mi crude.


Mă obosește
și mă doare tumultul tău uneori...
aș vrea-n tăceri amorfe să mă-nchid,
dar mi-ar rugini ochiul
de plânsul ideilor
ce nu ar mai ști
dacă am trăit vreodată
sau doar am trecut prin viață.