Eschimoşii au peste patru sute de cuvinte
pentru zăpadă, dar niciunul pentru gheaţă.
Aşa şi eu. Nu contează că acolo e atât de frig

încât ai crede că ninge neîncetat
şi câinii husky mor lângă sănii. Nimeni nu ştie
când va veni poemul meu sau iubirea ta.

Stăm la o cafenea. Nu avem ce să ne spunem
şi nu ne deranjează asta. Stingi ţigară după ţigară
din scrumierele pline nu renaşte niciun Phoenix

nici măcar unul mic cât un porumbel
care-mi părea că plana la tine în palmă
pe care copiii aleargă să-l prindă.

Porumbeii nici nu se sinchisesc să zboare
aleargă şi doar când ajung aproape de ei
sunt hăt-departe la doi metri de mine.

Cândva mă vor întreba dacă a fost reală.
Dacă ar fi fost reală s-ar fi născut într-un oraş de munte
şi când ne prindea noaptea mi-ar fi zis hai

pe aici vin lupii sau dacă nu câinii de la stână.
Când mă sărută vrea să-şi facă buzele cu sânge
eu o muşc tare înapoi până îi dau lacrimile

vocea i se scurge odată cu rimelul
şi deşi n-o aud văd în ea ţipătul lui Munch.
Stă în faţa mea devorată şi e mai frumoasă

ca oricând. Chemaţi îmblânzitorii de cobre
mi-am băgat capul în gura tigrului şi am sărutat-o.
Mi-a fost frică la început încât am putut să strig

dede are o pasăre de foc în gură,
dede are un dragon în gură şi chiar avea
înflorite pe limbă plantaţii de tutun şi vanilie

şi cannabis şi avea gust de cenuşa Zarazei
amestecată cu cenuşa de Phoenix.
Despina, tu ai în gură şi moarte şi înviere

iar eu mă fac moale până când
ajutată de tocuri mă depăşeşti în înălţime.

Îţi vei aminti oare toate astea în timp ce
te priveşti în oglindă şi îţi îndepărtezi
sărutul meu odată cu rujul de pe buze?

Când o să apar brusc în penumbra
din spatele tău n-o să te sperii?

Când am să mă apropii încet să-ţi scutur
părul de zăpadă şi o să-ţi adulmec
ca o drujbă gâtul mirosind a cetină.

Când o să apar sub cearşaful tău
şi în loc să mă îmbraci o să mă arunci
pe jos ca pe o stafie demodată
în care nu mai crede nimeni.

Ai să mă priveşti cu groază
ca pe-un cap atârnat de un perete
căruia încă-i mai creşte părul?

În părul tău se aşezau fluturii toţi îndrăgostiţi
de tine şi decât să te părăsească acceptau
să fie cusuţi de vii în perna pe care aveai să dormi

cu părul tău ca o ghilotină. Sau în haine
pe care le schimbai atât de des
şi nu puteau să te atingă decât pe dinafară

şi îşi doreau să se preschimbe-n molii
iar cei care aveau să-ţi atingă pielea
stăteau nemişcaţi şi mureau sperând

să ajungă tatuaje care să-ţi intre în piele,
dar nu există tatuaj care să intre destul
de adânc. Îi culegeam repede şi încercam

să-i resuscitez între palmele tale.
Şi acum frigul îmi decojeşte
pe sub piele sângele. Frigul taie

dede îmi suflă în palmele degerate
şi apoi mi le ia întru palmele ei

dede şi palmele ei călduroase
care prind între unghii fluturii
şi îi strivesc ca pe păduchi

se învârte în capul meu tot mai repede
un carusel sinistru din care nu pot
să mă dau jos până la sfârşit

ca dintr-un rollercoaster
oprit în vârf înainte să coboare.

Eu care l-am plagiat pe Mozart şi pe încă alţi câţiva,
care n-am făcut decât să descriu un tablou
pe care nu a apucat cineva să-l picteze

fur vieţi şi le trăiesc, asta fac eu. Îmi amintesc
cum am prins albina într-un stânjenel unind petalele.
Cu cât erau alţii mai buni când o ardeau cu ţigara

pe când eu am făcut din petale o cuşcă
şi nu m-am putut hotărî de frică
dacă să-i dau drumul sau nu până când

în pumnul deja strâns am simţit o mică înţepătură
ca un vaccin. Uitaţi-vă la mine. Am aflat
cum moare albina şi îi fur moartea.

Îmi las veninul pe foaie
odată cu abdomenul plin de viscere
şi mor de fiecare dată încă puţin.

Mi-era teamă că dacă rupeam o petală
floarea s-ar fi preschimbat într-o floare carnivoră
şi dinăuntrul ei ar fi ieşit de fapt o fiară?

Tot ce se poate. Şi dacă la început rupeam doar petale
pentru jocul de-a mă iubeşte, nu mă iubeşte

după florile au început să aibă cartilagii osoase
întocmai ca oamenii, dar asta nu m-a oprit
să încep să torturez trandafirii şi să le rup

pe rând degetele şi oasele ca să aflu
adevărul şi chiar dacă erau toate minciuni
era adevărul pe care voiam să-l aud

apoi florile s-au îmbolnavit şi nu mai puteam
să aduc decât flori de cancer,
care înfloresc atât de repede.