abia mă mutasem în bucureşti când au început să trosnească oasele
şi să se fleşcăie muşchii senzaţionalelor mele
speranţe.
beam cafeaua singură, la şcoală găştile erau făcute, îmi lipseau vechile
singurătăţi, umplute în secret de
senzaţionalele mele speranţe. „îmi voi scoate muştele din stomac, mi-am spus,
şi berzele din gură, cu fundurile lor mari, dar timide şi insolente, voi suferi mai puţin, voi bea mai mult, după 2 beri oricum sunt tavă pentru halbele goale”
„mă voi întinde la vorbă pe culoare, voi îmbrăţişa spontan colegi,
voi paparizza poeţii”

în această tristeţe de cartier fluieram în fereastră, rotindu-mi cu măiestrie papucul
pe degetul de la picior. Chiorul dormea, Tramvai staţiona, mi se făcuse silă
când, ce să vezi? pe strada plutonier xxxx xxxxxx trecea agale perţa.

E perţa, e perţa, mi-am spus!
E perţa!
el nu m-a observat, dar dacă totuşi ar fi făcut-o