Te-am tot despuiat până când
M-am trezit goală într-o pădure defrișată
În locul căreia s-a ridicat un mall.
Privește-mă, împiedică-te… hai, ridică-te
Și mai uită-te odată.
Ce vezi? Spune-mi și mie
Prin ce cotloane m-am ascuns azi,
În ce colțuri de frică am fugit
Ca să ne mai mint puțin
Că nu văd, că uit, că poate mor?..

Da, știu, e simplu,
Mâine o să-ți spun din nou
Cum se face că mă plictisește cartea asta
Care ieri avea toate răspunsurile
Și cum iar te aștept și te chem cu teamă
Când știu că ești deja aici.

Da, știu, sunt prost crescută
Și din nou am uitat să salut când m-am ridicat de la masa voastră
La fel cum te-am întrebat la prânz
De cartea aia, știi tu,
Pe care am citit-o amândoi –
Ce făcea Gheorghe în ea? –
Fără să întreb ce faci tu singur în barul acesta.

Hai, ridică-te de acolo,
De ce mă privești așa?
Of, ce împiedicat ești!
Nu-mi mai zâmbi ștrengar și înțelept
N-ai voie, am monopol pe asta.

Dar e mai simplu așa,
Cel puțin azi, când cerul e noros,
Când copiii sunt în case și păsările tac
Și n-am parfumuri de primăvară
După care să mă-ncânt.