Câtă delicatețe și grație!
Să vezi florile-n splendoare,
cum prind contur și culoare;
primii muguri ai făgăduinței,
pe cerul albastru al biruinței
și care vor purta fructele împlinirii.
O, primăvară a revenirii!
Ce lume de muguri și cântec,
și păsări venind de departe,
și triluri, la toți, să împartă.
Iar păpădia galbenă
cu petalele rumene,
înflorește-n grădină,
cu frageda-i tulpină
între iarba sălbatică,
pentru unii, antipatică.
A apărut ca un mister
al vieții pe pământ.
Și puful luat de vânt
Se prinde iarăși în pământ.
O găsești și o calci uneori în picioare,
o strivești cu ură
pe biata făptură.
O calci cu dușmănie,
fără să se știe,
că a vrut să-ți surâdă
această floare blândă,
mică și tăcută,
ce se văzu pierdută...
Căci tu ai călcat
Pe sufletu-i curat,
Neștiind cât a-ndurat
Până s-a ridicat,
s-o iei în seamă,
să-ți fie dragă.