Aş vrea acest poem să-l ridic ca un val,
s-acopăr cu el partea neagră din lume,
totul să fie alb ca-ntr-un spital,
fără morţi, fără nume.

În vreme ce orele zilei, rotunde şi descrescând în lumină,
trec pe dinaintea mea şi se sfarmă-n grădină,
o, s-ar zice că toate se joacă-n lume,
numai eu cu meşteşugul meu neînţeles
stau aicea fără să cos, fără să ţes.
Cum voi găsi acestora toate un nume?