poezii poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii Promo:
romana Poezii, Poezie english Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie armana Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Concurs Comunități Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 812 .



Poetul, Primăvara și eu
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sorinrosca ]

2010-02-22  |     | 



Poetul e la post,
își amestecă moartea-ntr-un blid
și toarnă ultimul strop de ulei
spre a ține lumina aprinsă
în candela cu înfățișare de carte;


uneori îmi spunea
că limuzina lui e parcată-ntr-o vrabie,
așa că poate oricînd
s-o ia nebunește pe sub streșini
pînă-n cais,
spunea că zilele sortite nouă-s corăbii
învîrtindu-se-aiurea
prin mările reci ale lunii,
și-or să ne-adune sub pînze albastre
doar cînd s-o sparge o fereastră din vis...


mă lua pe genunchi născocind,
rătăcindu-mi ochii prin stele,
buzele lui erau atunci aripi
și nopțile-acelea într-o ureche
furișau în mine
magice fuioare de frig...


Ursuz cîteodată,
cu grădina-n spinare,
cu umbra lipicioasă a casei
ca o pieliță a neliniștii trasă pe chip,
poetul potrivește-n țărînă
cheia năzuroasă a zilei
și vorbe anapoda-i sar dinainte
ca iepurii,
poetul întreabă pe limba lui
și clopotul de sub talpă îl strigă
mereu mai cu noapte-n adînc...


Eu nici nu respir.
Printre șipcile gardului
Primăvara vine furiș,
mi se gudură la picioare,
cu botu-i umed îmi caută obrajii,
de-am să miros trei zile-a pămînt reavăn
și-a muguri, și-a răsuflare îngerească de tei;
Primăvara poetului mă iubește
ca pe un pui al ei;
ageră îmi dă ocol, sfîșie tristețea
și latră ulii
cu gheare lucii rîcîind pe cer,
de cînd mă știu
Primăvara poetului e o cățea de nădejde!


Poetul e la post.
Își amestecă moartea-ntr-un blid
și soarbe tăcut dintr-o carte,
deși sufletul lui ca blănița de ied
încă poate să învelească orașul
și lumea
pînă departe...

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!