Suntem legați de panglici invizibile,
Care mă strâng și mă dobor,
mă amețesc și mă cobor
până la firele de iarbă,
până la cântecul de greier,
mereu mai tainic,
pe note cutreier, pe lungi portative,
pe game și-octave și zâmbete naive…
…până la tine…

Suntem două priviri împrăștiate-n stele,
Care dansează, aiurează, plutesc
și soarta-și pariază
pe dansul florilor de tei,
pe-azurul cerurilor de cuptor,
două priviri bătrâne și secate,
două priviri cu pleoape moarte,
ce-admiră răsărituri calde, și-ntineresc
când se-ntâlnesc…

Și mereu limpezi picături de rouă
In dimineți cețoase, mate, gri…
același cântec languros de greier
aceleași clipe, ceasuri state.
Sunt cântec, lacrimă, frunză, petală,
de-a pururi sunt fărâmă, vietate,
dulce-adiere prin ramurile-ți tandre
ce sfarmă cerul și-mprăștie stele
ce-alunecă încet…