în accepţiunea comună
în sufleţelul de mic litraj al lui tanti Obi
există rezerve
şi anume citez:
„care poezie dom’le?
vise şi iluzii în care se aberează
ca să aiurim de bine!”

tanti Obi îşi înfige demonstrativ
mîna în pămînt şi zice io
ştiu o treabă omule:
ce-i în mînă nu-s avioane verzi pe pereţi

cu toate astea
treaba e că n-are de unde să ştie
cîtă poezie e acolo în pămînt
la capătul lumii

aşa că vine cîinele de poeth îi miroase
elocvent mîna demonstrativă
şi pe urmă bestia ridică piciorul

unele tanti Obi îl mai şi mîngîie
pe chestia asta
susţin că e ordinar că ele ştiu mai bine
de cele mai multe ori e alungat
din rai
şi totul se reduce la cîteva
solemne schelălăieli sexymentale

aici intervin eu amical de cursă lungă
de zbor de înotat pe jos
şi tanti Obi sare pe mine
tocmai a aflat că transport poeme
intern şi internaţional
şi realitatea e că eheei

tanti Obi e tristă o doare mîna
io umblu aerian pe sub pămînt ca strechea
o salvez urgent la capătul lumii
acolo unde ne învie pămîntul după glaciaţiuni

acolo unde se prăpădeşte în lacrimi toată
lumea de rîs