mi-e dor de tine primăvară
am rătăcit destul prin iarnă
mi-e dor de strigăt de cocori
mi-e dor de rândunici în zbor

mi-e dor de mugurii de tei
prin crângul vârstei mele grave
mi-e dor să plec în miez de noapte
cu ale mele arse doruri toate.

mi-e dor de dorul dor iubite
tu nu-mi dori mai multă jale
gândindu-te la noi ca la ruine
acum când stau cireşii să înfloare!

Doamne îmbracă crângurile iară
lumina noaptea să o soarbă
frunzişul plânge sub povară
de doruri care veşnic se destramă

mi-e dor de toaca din vecernii
de liniştea din curtea mănăstirii
iubite mă topesc ca fulgii iernii
şi vieţuiesc de dorul primăverii.