Aş lăcrima de tine aşa cum eşti... pustie
Şi lacrimile mele n-ar înceta să cadă
Pe trupu-ţi sterp ce astăzi mai poate fi plămadă
Doar celor ce-şi duc viaţa întru nimicnicie

Vezi... Dumnezeu, se pare, ne bagă la grămadă
Pe cei care ne zbatem în boli şi sărăcie
Cu-aceia ce-şi făcură din samavolnicie
Palate poleite şi nume de bravadă

Ce dascăl pot fi oare, copiilor... ce lecţii
De viaţă neîncepută pot oare să-ncropesc?
Dacă prezentul geme de boli şi de dejecţii


Eu însumi... sunt în stare să mint... să-i ameţesc
Mental, cu sânge rece. făcându-le injecţii
Pe creier... să nu simtă ce larg se prăbuşesc?