mânjii au pe bot tăceri de rouă
şi mai au speranţele ucise
pentru că le-au arătat în vise
lupi însângeraţi de lună nouă

viitorul, ce le hărăzise
soarta ce-i acum tăiată-n două:
una- lor şi cealaltă – vouă
două uşi înşelător deschise

după care viaţa dar şi moartea
stau la pândă-n orişice clipită
şi un înger trist deschide cartea

cu o mână, parcă, amorţită
cine să mai aibă, Doamne, partea
într-o lumea-atâta de smintită?