Ai grijă că mişcă. De unde nu te-aştepţi, din orice culcuş al stepei,
totul mişcă pe-aici.
De fapt, de vină e lumina. Ea schimbă totul şi culorile lui,
vietăţile aerului se bălăcesc în ea
şi radiografiile lor ţâşnesc cu izbucnirile vântului
de fiecare dată când pescarii văzduhului
agaţă câte-un colţ de nor
şi fac un loc larg luminii.
Grămezile de praf auriu fac cercuri clipocind
de fiecare dată când mişcarea
îi săgetează suprafaţa în picuri.
Jeturile pulberii se întretaie spectaculos în aer
cu toată pasiunea gloriei,
scurgându-se apoi cu voluptatea epuizării.
Toate-s verzui-aurii şi strălucesc aici
de la sare la praful de solzi de peşte presărate în toate,
doar oamenii - pescari de văzduh şi de apă -
au ochii din alt neam de albastru tare ca apa de foc
şi abia după şocul iniţial le apare şi restul feţei,
creponată ca marea în jurul lor.
Seara încep artificiile de ţânţari, cu linii ascuţite
care se desfac ca cercurile apei sau ca pletele şi bărbile sure
ale pescarilor de văzduh.
La apus coloanele dorice căzute prin iarba de susan şi măsline,
inscripţiile de zeci de veacuri de pe lespezi de marmură
fixează ca nişte catarge vârtejul de culori şi de vântoase.
Şi iedera roşie mai opreşte avântul la limitele firescului, îl reţine.
Noaptea, când aerul se depune în straturi şi doarme sub paturi şi la ferestre,
preaplinul de neam al locului ne învăluie cu extensiile agăţătoare
şi ne hrăneşte încet, revărsându-şi în venele noastre sevele liniştii.
Şi închizi ochii şi parcă te doare sufletul de culorile prea tari
şi lumina prea mare
şi de dulceaţa răscoaptă a ăstui aspru sărat-amar.

29 august 2009.