Dârdâind de frică și de frig,
În frica coborând fiece asfințit
În peștera ce-adesea se preschimba-n mormânt
Un muribund din epoca de piatră
L-a inventat din comă pe primul Dumnezeu.

De-atunci zei după zei , din ce în ce mai goi
Au apărut din neant, s-au întrupat din noi
Jonglând cu nemurirea până în ceasul morții
Sacrificând gândirea, punând în loc speranță
Sinistră ca o sticlă lângă un mort de sete

Au afirmat iubire, dar au purtat razboi
Au postulat că’i bine tot răul dintre noi
Au afirmat credința, inchipuirea, mitul
Ca arme să distrugă gândirea și cuvântul
În fiecare’n parte și-n parte dintre toți.

Aflati cu toții, de nu știați oricum
Că omul este Zeul, nu e nici rău nici bun,
Că tot ce-i bun pe lume este , simplu, uman
Și singurul arbitru în lupta rău cu bine
Esti numai tu, eu, el, și el, și ea și ea.

Nimeni altcineva.