mă aşez turceşte printre vrafurile de cărţi, privesc veneţia
în oglinda stranie a apei
sau poate doar deschid ochii în altă lume
cea de dinainte să apară dumnezeul pereţilor şi al mucegaiului

"podul de piatră s-a dărâmat/a venit apa şi l-a luat..."

am săpat mai departe, printre oameni şi cărţi, asta a rămas
după anii în zadar
şi, înainte de a schimba oglinda, m-am desprins
definitiv, din rărunchi, din temelii, de sufletele putrede

"vom face altul pe râu în jos..."

de astăzi port pe mâna stângă o brăţară-totem, să o privesc
atunci când deschid uşa, când revin toate chipurile şi începutul
mai ales începutul emoţiilor, cele dintâi, fără nume şi sens
când îmi reamintesc esenţele simple, sau legenda nordului
poveştile asiei, sau marea indigo la apus şi
pata pe care o lasă mereu pe umăr nebunia pământului

"unul mai trainic şi mai frumos..."

nu ştiu dacă gondola de acum este un altfel de leagăn
sau o formă prea frumoasă a ultimei cripte
dacă numele din numele meu a iniţiat carnavalul morţii
nici dacă atunci dumnezeu şi-a mai clădit o lume
sau mintea omului şi-a creat alt dumnezeu

"vom face altul..."

tot ce mai ştiu
e că din noaptea distrugerii palmele n-au mai avut liniile întregi
şi casa a dat afară
tot ce înghiţisem şi iar înghiţisem cu ochii închişi