iau câteva cioburi de pe jos
ca să fac rost de mult sânge
(oricum venele mele n-au mai suferit de mult)
și inspirat de Jackson Pollock
încep să pictez covorul din sufragerie
cu minunate secante monocrome –
zilele mele și zilele tale căutându-se

apoi cu degetele înmuiate în roșu
apuc cu mult patos un os de muiere
din cele pe care le mai pierzi
când facem lecții de anatomie a sufletului feminin
și cânt un fragment de doină împreună cu Zamfir
dat la maxim
câte o notă pentru fiecare zâmbet pierdut

brusc îmi aduc aminte de Christiaan Barnard
îmi scot inima și printr-un transplant reușit
o sădesc într-o glastră de flori
de unde să o poți privi
cum se sculptează singură în piatră
dacă nu începi imediat să o uzi

ca un paparazzi lipsit acum de inimă
mă închipui fotografiind toate astea în format digital –
o, ce grozav poem multimedia ar fi ieșit
pentru ochi, ureche și inimă
numai bun de postat pe youtube

dar poemele de dragoste îmi spun
trebuiau scrise la timpul lor
simplu pe rotunde mandale de hârtie
și postate într-un calendar maiaș

să le citească și zeii