Poezie
Justificare absurdă pentru o lacrimă de înger
replica la "scrisoare către Moșul" de Vali Slavu
1 min lectură·
Mediu
Aș vrea să pot să spun că îmi mai pasă,
Că aș lupta spre-a ninge bucurii
Pe golul răsfirat sub orice casă
În care Domnul uită de copii.
Nu pot, am întrebat de-atâtea ori,
Cu-ncrâncenare sau cu gând cucernic,
De ce-s atâția ochi întrebători
Și-un singur Dumnezeu atotputernic?
Nu pot, fiindcă n-am avut răspuns
Pentru sărmana, scumpa mea micuță,
Atunci când am zărit-o, pe ascuns,
Cum alinta o lacrimă-n ghetuță.
De ce-aș fi plâns? N-a fost durerea mea,
Eu doar cu nepăsările mai sânger;
Cunoști un paradis care-ar putea
Răscumpăra o lacrimă de înger?
Pământul naște iar marionete,
Iar lor le sunt lacheii sfinți și moși
Ce strâng, umili, suspinele în ghete
Sub cerul plin de zei neputincioși
Și jalnici, sub ninsoarea disperării
Ce nu ne-ar curge-n suferințe dacă
Ar fi un Dumnezeu al îndurării
La fiece familie săracă!
024561
0
Replica ta m-a emoționat puternic. Era bine ca în ajun de sărbătoare să nu așternem gânduri triste, dar, din păcate, realitatea e tristă. Din sondajele efectuate la clasă, am observat că, de la an la an, copiii își doresc daruri tot mai puține, mai realizabile, sunt conștienți că Moșu’ are și el probleme.
E trist că sunt atâția copii care nu-și pot permite să-și dorească nici măcar daruri modeste. E trist că mulți copilași găsesc dimineața ghetuțele goale și atunci…
Bucuria li-i suspin,
În ochi strălucesc bobițe,
Iar ghetuțele devin
Pentru lacrimi, pușculițe.