Cobori pustiit dintre oamenii burdușiți cu vorbe și râsete,
te-adâncești în gânduri până la tâmple
și mergi prin tine însuți în cercuri până te-ntuneci la chip;
te oprești atunci în fața inimii și saluți solemn golul care o locuiește.
te dezbraci pe urmă de umbre, te descalți de noroaie
și, însoțit de șarpele-vânt,
urci treptele singurătății, numărând până la 77.
treci pragul casei cu numărul 11,
deschizi o ușă-n pământ și o fereastră în ceruri,
străbați labirintul de-oglinzi reflectându-ți nopțile albe
(una mai palidă decât alta),
îți pui după aceea pe limbă pastila pentru tăcere
și dai peste gât un stacan de tărie în cinstea celui care ai fost.
te-ntinzi apoi pe canapea și-n timp ce dormi dus,
visezi că te afli în vizită la vecinul de sus,
că asiști, de fapt, alături de câțiva îngeri lunatici
la ședința ta proprie de acupunctură
pentru crâncena durere de cap
și sentimentul incurabil de greață.