noaptea plîngi, laşi pleoapele să se scurgă
mă împiedic dimineaţa de ele mă îngrop în urdori.
fac doi-trei paşi, mă opresc, buzele ţi se mişcă,
vorbele se interpretează prin prisma temerilor.

dimineaţa urc în maşină, îmi pun centura şi mă simt în siguranţă,
aprind farurile să văd calea şi pornesc, nu vă aud dragilor,
cuvintele voastre muzică, doar căldura ce pare dezaburire geamurilor.
la primul semafor vă zic şi voi ştiţi,
nu deschideţi geamul, lacrimile sînt false, ţigănuşul are în spate
o gaşcă de gheare.
la al doilea semafor cobori, priveşti pălmile mici ce-ţi fac semne,
faci semn şi aştepţi verde.
vezi cum viaţa se comprimă, cum sensurile se reduc la supravieţuire,
las copiii în grija bonei(o femeie unsuroasă inspirînd neîncredere)
pornesc spre locul vieţii mele.
o femeie face podul, pătrund prin pasaj, mă opresc la cafeaua de dimineaţă.
printre zîmbete privesc pantofii, plini de noroi,
dovada zonei în care trăim.
iubito, mîine e zi de salariu.