să mă dau eu, precum aburul
deasupra dealurilor
să mă împart în două, cu o parte
să mă lipeşti tu, pe tăcerile tale,
cealaltă să îmi înlocuiască mie o dragoste

să se dea apoi
un bărbat isoscel,
cu degete îndeajuns de lungi
încât să stie a mă răsfoi
într-un braille de iubire clasică
fără să fie nevoie de inimă

să ne dăm apoi noi, unul altuia, întru ceva
doar al nostru, în care dumnezeu
să nu aibă vreun amestec,
doar să se depună uşor,
ca o lamă subţire de incertitudine,
peste sânii mei verzi despre care
nimeni, nici măcar domnul Pa, nu va spune niciodată
mare lucru