de la palma ei la cer
vrăbiile se îngălbenesc se fac
grele şi cad

grindină de piepturi umflate,
împing în lut
răsfoind din aripi.

Santa Maria de la Roca
are mâini fermecătoare
unde atinge ea se face aur tare
şi trainic de i-l iau oamenii
şi-l aruncă pe case şi
îşi trec verile gândind
sub clopotele ei.

bolnavii o-nconjoară
îşi cern lepra prin aur,
o scot bijuterie pe trup
alăptată de sudoare.

eu mă retrag
la umbra sfintei ca sub salcâmi,
buchetele de flori
mi se desfac, prea târziu depuse
în lumea dintre gleznele ei;
acolo, visător, mă rog
la un metal oarecare,
nu neapărat aur,
oarecare,
să apese pe obraji
definitiv,
să-mi fie
mască mortuară
minerită din cer.