Am să îți frâng aripile, o, doamnă...

Nu azi.

Azi am să îți privesc de pe colină
Trupul tău mic, cu linii elegante,
Zborul tău lent în unduiri termale
Sus, tot mai sus, îngerul meu de pradă

O umbră. Un punct. Iluzia ființei.

O libertate aprig oglindită
De ochii cruzi, de fiară, doamna mea,
Dar pumnul meu înmănușat te cheamă,
Te zmulge în gelozia-i din înalturi.



Colb zburător pe colb greu, pământean.
Prada într-o gheară, iepure sărman.
Suflet de lut în trup fără alean.



Poate-o să-ți frâng aripile, o, doamnă...




Nieuwegein, 1 noiembrie 2009