apar încet
întâi ca nişte umbre
şi abia apoi
prind carne şi le foşneşte
pielea asurzitor, ei calcă
cu răbdare şi sub
piciorul planetar
lacul se învârte-n cercuri
trăgând spre sine trestii
dinspre mal.

e magia lotuşilor care
recuperează locul păşit
în urma lor şi
aripa ţânţarului
sărută cuvintele
înecate sub frunze.

elefanţii îşi duc trompele-n crengi
ca pe ofrande,
strânse în ele precum pumnii pruncilor
şi acolo, într-un rai
imaginat precum
cerul de ape
respiră mugurii, florile,
apele curg şi
elefanţii susură cu ele.

atunci, unii spun că visează.
unii - că trăiesc.