Intre oameni și orătănii viața pașnic decurgea
Când dorind să anunțe ora, lor, cocoșul le cânta.
Ziua se uitau la soare, noaptea, se uitau la stele
Fiind liber orișicine să se orienteze după ele.

Să poată măsura timpul, omul a muncit vârtos,
Cocoșul, dintre păsări, nu s-a lăsat mai prejos.
Cânta la miezul nopții bucurându-se de fală,
Apoi în fapt de ziuă, când gospodarii se scoală.

Când ordinea e deplină, vine unul bunăoară,
Si începe ora să mute, ba de iarnă, ba de vară.
Procedeul ca atare pe nimeni nu văd să încânte
Iar cocoșul sărmanul nu mai știe când să cânte.

Unde e marea lui fală, din respectul tuturor,
A ajuns precum se vede, el, de râsul curcilor.
Stă ascuns printre tufișuri și a început să viseze:
N-ar fi bine pentru dânsul într-o zi să emigreze?

Nu vă mai jucați cu ora, rog aveți puțină milă,
Chiar de ar fi ca să o faceți cu o oarecare silă.
Iar de o fi să nu vă pese rugămintea unui moș,
Trebuie să vă înmoaie soarta bietului cocoș.
Iași 28 octombrie 2007