eu vorbesc prin tine
ca printr-o voce ce nu s-a inventat.
când buzele mele se deformeazã a cuvânt
buzele te dor asemeni
în sus, în jos, ca o vocalã.
rostim împreunã acel „o” prelung, noi pruncii,
dimineaþa, când ne hrãnim cu aceeaºi gurã
(de s-ar putea sã murim împreunã cu ea rotunjitã pe chip!).
dimineaþa, când ieºi în prag tenebroasã
ºi pãrul þi-e totuna cu glezna, împiedicându-se indefinit
ºi glezna þi-e nepieptãnatã, ne-cernutã prin toate mâinile mele de bãrbat,
ca un aur preþios ce trebuie topit în cuptorul dintre simþuri,
umãrul neºlefuit rãstoarnã totul, atlasã nepriceputã,
cerurile scapulare se sparg de pãmânt nuntindu-se
ºi tu te uzi cu picioarele în ele, ca-ntr-o apã
prea puþin adâncã pentru tine, te afunzi în noroioase maluri,
laºi urme de talpã peste tot, dar te opreºti la vas
ca ºi cum ceva te-ar putea opri vreodatã,
zdrobeºti Egeea de faþã, cu peºti, cu crabi, cu deveniri marine,

o bei pânã la fund, o beau identic, nedezlipit de ceea ce-þi devine sete,
ies afarã în prag luminoasã, cu pãr împletit în destine,
cu glezna subþiatã de mâna-þi prin caiere prelungi, eleusine,
sunt fericitã, luminoasã, profeticã, fericitã, nu mã crede nimeni
ºi tu vorbeºti prin mine
ca printr-o voce ce nu s-a inventat.