simulate, umbrele din geam
par a se juca de-a timpul,
proiectate, aş zice
chiar lipite
de un perete
dubios de alb.
eu nu le cred,
eu am un fel de bătrâneţe
a ochiului împrumutată din pleoape de stejar.
în curând cineva va veni să-mi strângă sângele
care a băltit de mult, va veni
să-l adune cu grijă între unghii
ca pe un puzzle abandonat,
va veni, dar nu înainte de a mă scutura
de umăr şi de a-mi cere o ţigară
cu filtru pentru suflet.

liniştea e unul din acele lucruri
care se construiesc
deliberat
precum un castel de cărţi de joc
pe o masă alunecoasă,
lustruită cu treceri de lună
în marmură.
aşii stau mereu deasupra,
picuraţi dintr-o mânecă
prea urcată-n ceruri
ca să o vedem.

da, draga mea,
e ca şi cum ne-am fi sinucis
unul cu altul şi am
fi ascuns arma crimei
în noi.