Madona mea de struguri,
Cu braţul tolănit pe pârg
Cad globuri de vin cu raiuri rotunjite-n bob
Plouându-mă ca o încântare de vară şi
Învineţindu-mi slova viei în piele.
Vrei să m-ajuţi să-ţi descifrez rotundul
Ce saltă-n cârlionţi pe noptier
Ca o elastică tăcere?
Mi-e camera plină de coacerea ta,
Cresc foi de viţă pe abajurul cometei
Ce ne incendiază din tavan.
Între divan şi supra-oră te-au pironit aracii, iar
Covoarele-s proiecţii ale tale ţesută-orizontal.
Când avansezi în spaţiul tău de zvon,
Cu trupul perdelat de vise
Ochii tăi mă taie-n piatră
Adânc, ca gânditorul din firide,
Gorgonă cu şerpii de beţie!