actul ultim cine-l scrie dramei
unde-un un tren aleargă fără frâne
şi la urmă, Doamne... cin’ rămâne
să usuce lacrimile mamei

ori colivi să fiarbă, dacă grâne
nu mai cresc în patria sudalmei
de-ncolţeşte-n oameni bobul foamei
când tăceri de moarte vin să-ngâne

frigul, care-aduce înspre ziuă
iarna prea curând şi-n oase geme
strigăt sumbru care se ridică

în imperiul dominat de frică
unde sclav dar şi stăpân se teme
că-i ninsoarea lumii, de adio