Într-o viață, nu odată, poate confirma oricine,
Dai de un om la necaz și dorești ca să-i faci bine.
Nici o clipă nu gândești vreo răsplată să pretinzi,
Pur și simplu îl ai în față și o mână vrei să-ntinzi.

Pentru binele acordat, n-ai parte de mulțumire,
Totdeauna cel salvat e nerecunoscător din fire.
În cazul cel mai fericit, se va îndepărta de tine
Parcă fapta ce ai făcut l-ar fi umplut de rușine.

Alt ajutorat, odată, când tu ești la strâmtorare,
Nu-ți întinde și el mâna, deși posibilitate are.
Altul este mai oribil, când l-ai ajutat omenește,
Peste tot în a ta viața cu mult rău te copleșește.

Dezgustat (te înțeleg), juri să-ți vezi de drumul tău,
Nu mai vrei să se întoarcă binelui ce-l faci, un rău.
Totuși, nu cred că odată, din cauza unor ingrați,
Vei lăsa să se scufunde oameni ce trebuie ajutați.
Iași 23 decembrie 2008