Cuvintele-mi scriu
În sensurile silabelor reciclate
Mii de scrisori ce pot ajunge direct în
Coșul de gunoi ce-i plin și-acum de
Sinele meu răstălmăcit…
Temporalitatea lui conduce sălbatic,
Uneori tâmpit,
El își scrie sensul acela greu de mințit
Al unui animal de pradă.

E al meu, își strigă sinele sieși:

“Sunt nebun
Închideți-mă la spital, cuvintelor,
Unde dozele de medicamente, medicii, asistentele
Nu știu să-mi citească nici prima literă din mine!

Lasă-le dracu` de legi,
Când ai de-a face cu nebunii
Îți trebuie doar o doză de agramatical
și-ai câștigat bătălia!

Așa că nebunilor, vă rog, fiți liberi,
Fiți ca și-acasă,
Un nicăieri ce nu știe să existe altfel decât haotic, hilar!

Așa e-n Utopia sinelui meu
Când ne băgăm picioarele-n tot
Facem compromisuri și ne îngropăm în mediocritate

La multe altele!”

Și astfel, plin de zel, a luat scrisorile toate și le-a ucis
În pieptul său negru universal
Cu toate stelele topite

De ce te-ai negat, refuzat, uitat, sine românesc?!


18.08.09