Câteodata simt că anii ni s-au scurs doar pentru dulci iluzii
Căci suntem doar niște firicele de nisip înglobate într-o lacrimă
Noi cu toate jumătațile noastre,plecate într-o lume anonimă
Și-mi pare că toate poveștile noastre eterne nu au concluzii
Rupem veac din veac doar ca să ucidem a noastra lumină
Când toate cântecele-și iau toată puterea din fruntea senină
Iar trupul e doar o hartă umilă a emoțiilor care macină
Ajungem să nu ne mai pese de nimic-inimă plină de rugină
Fugim în lume căutând alte bucurii și ne pierdem urma
Dar nu e mult până uităm cu totul de noi și asta ne curmă
Lumea e la un pas al minții și cine și-ar ști propriile aberații
Și-ar însemna pe drum toate amintirile care-i atârnă libertății
Doar suntem prea umani ca să uităm să mai iubim un vis
Să ne consumăm deci trăirile în somn și când ne trezim
Să zâmbim…