În anii în care
Gripele se duc și se-ntorc
Precum păpădiile semințele-și poartă
În zilele calde, toride, fierbinți
Când între dinți
Cuvântul adastă oleacă și moare
Nerostit
În clipele care sunt și nu sunt
Ca untul în soare năclăite
În miezul umbrei arzânde
Întotdeauna omul
Își lasă în urmă
armura de vise
și ramura genetică
și amarul prezent
dezgolit de reclame
În fiecare dimineață
Își face o cruce mare pe piept
Din obișnuință
Și pleacă

Mai departe
Mereu mai departe
De sine