Te caut, Te caut, Iisuse,
din zori în amurg,
cu doruri ce curg,
pe Tine, în graiuri nespuse.
Ca apa de munte în clocot,
ca ploaia de vară în ropot,
ca norul soliei de clopot…
Aşa eu Te caut pe Tine.

Cu râvnă mai trează, mai caldă,
întruna Te cat
deşi Te-am aflat
şi sufletu-n Tine se scaldă.
Cum floarea-nsetează de soare,
cum cerbul doreşte izvoare
aşa este-a mea căutare,
mereu mai curată, mai mare.

Cu cât eu Te caut pe Tine
cu-atâta mai mult
doresc să-Ţi ascult
chemările Tale divine.
Şi cine-ar putea deodată
cuprinde Fiinţa Ta toată
în taine de soare-mbrăcată? -
De-aceea Te caut pe Tine.

În Tine-mi găsesc liniştire -
şi sufletul meu
primeşte mereu
comori de-adevăr şi iubire.
Te caut, Izvorul Cântării,
lumină în noaptea-ntristării,
doresc fremătarea căutării,
că-n ea-i doar a mea liniştire.