- ce faci?
- una alta frăţioare.. ştii şi tu..
- păi.. nu prea ştiu.
- e.. ştii prea bine! s-a cam dezmorţit lumea
a devenit obositoare şi am mult de lucru.
- poate ai îmbătrânit drace, şi te-ai săturat.
- ei aş.. dar mai ştii. în cetatea la tine se nasc mereu oameni care sunt tare stresanţi, pun o mie şi una de întrebări şi au impresia că le ştiu pe toate..
- ca ninitivenii?
- cam pe-acolo.
- şi este rău?.
- nu deloc, sunt mândri ca tine.. dar sunt grei frate, mă împovărează, se reped, nu ştiu să stea la rând. alţii ca naiba, stau în drum. şi se uită înapoi.
- se uită înspre Dumneze...
- taci! nu-mi mai spune de Tata, nici nu ştii ce coate ascuţite are. dar nici El nu ar fi o problemă.
- cum nici El..?
- nu frate, ăia care se ţin scai de-ăştia şi îi învaţă de bine.. ptiu!
- ??
- pun stăpânire pe nedreptate şi o doboară la pământ.. eu îi învăţ răpitori, nedrepţi, desfrânaţi. ei se plang că mulţi le-au luat-o înainte. şi se grabesc.
- şi care e problema?
- nu mai am pacate grele să le dau. iar alea uşoare sunt prea uşoare.
- ha ha..
- nu-i de râs. alţii care au păcătuit mai înainte vreme îi învaţă prostii, de bine, pe ăştia noi. acu' sunt bulgări de plumb în picioarele mele, şi mi-e somn mai mereu. sunt câţiva care mi-au scăpat printre degete.
- nu înţeleg.
- somn frate, mi-e somn.. d-ăla greu, neplacut, şi trist.. de melancolie..
- tu.. melancolic?
- uff. mă gândesc la Mama şi la Tata.
- nu mai spune! dar şi tu acum.. nu poţi să le ai pe toate, ştii bine.
- cam aşa ceva. dar tu ce vrei, nu mi-ai mai cerut nimic de mult..
- ştiu.. şi eu am obosit să tot cer..
- şi tu frate?
- şi eu.
- ....
- ..
- şi ce ne facem?
- păi tu mă întrebi?
- ..
- mă duc. sunt obosit şi am treabă.. multă treabă.
- atunci duce-te-ai.
- ne mai vedem?
- hm...poate da, poate nu.
- adio. mă rog, la revedere.. nu te rog decât un lucru.
- care?
- sa mă scrii şi pe mine cu litere mari când mă treci pe curat.
- o să mă gandesc.. dar mie ce-mi iese la afacerea asta?
- ne mai vedem.. şi-ţi alegi.
- păi mai am ce?
- nu mai ai?