Parodiază-mi setea dar vezi să ai cuvinte
Atât de potrivite încât măcar să-mbete
Cu apă căldicică pe-acele marionete
De care nu ştiu cine îşi va aduce-aminte.

Vorbeşte, baletează, invocă duhuri bete
Şi tot o să-mi susure poemu-n oseminte,
Cuvântu-mi este umbră şi el nu se dezminte
Chiar de-ai clădi castele în cinstea mea, băiete!

Timid precum albeaţa gingaşelor gardenii
Te vei retrage singur, speriat şi-un pic uimit
Cum de am fire albe l-abia două decenii,

Şi-ntr-un târziu vei spune cumva dezmeticit:
,, De ce mi-aş pierde vremea cu.astfel de ciudăţenii!
Sunt prea nebuni poeţii,,, prea straniu de iubit!’’