pașii sună greoi pe asfaltul plin de urme
un mers opintit de om beat
întuneric
orașul un conglomerat de beton își răsfiră străzile înguste ca niște poteci
între ziduri câteva lumini rămase aprinse clipesc uneori
Sasha respiră în ritmul pașilor
sub părul blond răvășit ochii par niște felinare
spatele încovoiat și umerii strânși contrastează cu expresia buzelor
într-un colț al gurii o țigară aprinsă
fumul schițează un semn de întrebare / trupul schițează un semn de întrebare
doar buzele arcuite ironic nu mai au vreo îndoială
ochii verzi și părul roșcat nu l-au facut să întoarcă privirea
nici măcar cei doi copii pentru care oricum nu era pregătit
e noaptea lui
singura noapte în care timpul se sparge-n oglinzi
și-n Anca
atunci se pierde prin nările urbei în respirația ei cald adormită
atunci din inima lui crește un braț
și în timp ce picioarele îl poartă spre casa aflată la capăt de drum
brațul pătrunde prin fereastra deschisă în camera în care trupul altuia stă lungit lângă trupul ei
și se încolăcește pe gâtul lui strângând tot mai tare