paşii sună greoi pe asfaltul plin de urme
un mers opintit de om beat
întuneric
oraşul un conglomerat de beton îşi răsfiră străzile înguste ca nişte poteci
între ziduri câteva lumini rămase aprinse clipesc uneori
Sasha respiră în ritmul paşilor
sub părul blond răvăşit ochii par nişte felinare
spatele încovoiat şi umerii strânşi contrastează cu expresia buzelor
într-un colţ al gurii o ţigară aprinsă
fumul schiţează un semn de întrebare / trupul schiţează un semn de întrebare
doar buzele arcuite ironic nu mai au vreo îndoială
ochii verzi şi părul roşcat nu l-au facut să întoarcă privirea
nici măcar cei doi copii pentru care oricum nu era pregătit
e noaptea lui
singura noapte în care timpul se sparge-n oglinzi
şi-n Anca
atunci se pierde prin nările urbei în respiraţia ei cald adormită
atunci din inima lui creşte un braţ
şi în timp ce picioarele îl poartă spre casa aflată la capăt de drum
braţul pătrunde prin fereastra deschisă în camera în care trupul altuia stă lungit lângă trupul ei
şi se încolăceşte pe gâtul lui strângând tot mai tare