Cu ciocanul acela nu vei sparge bolta cerului
De pe pe scăunelul speranţei,
Baţi aerul doar, aerul, de nici nu mai respiri şi te sufoci.
Degeaba scuturi palmele şi sufli în ele
Ca pentru o trudă ce va izbuti.
Apleacă-ţi ochii spre limpezire
Lumea e aici, la picioarele tale,
Slobode visele vor păşi a izbîndă,
Ritmul lor, bătăile ritmice,
Truda, doar truda te ţine în viaţă,
De ai cădea, genunchii s-ar fărîma sub propria greutate.
Cu ciocanul spargi găuri negre
În care se adună gîndurile;
Ce devin fire lungi şi subţiri
Se împletesc într-o frînghie neagră
Pe care te vei sui dincolo de bolta
Neînţelegerii.