Cât aș vrea să mor de dragoste într-o seară
ca să mă trezesc dimineața iarăși viu.
Din ochii tăi curg stele.
Poștașul ne-aduce vești rele
lumea se micșorează în ochii tuturor.

Fântâna e otrăvită de lumina neagră a soarelui,
iarna nu se va termina,
la fel cum ultimii 19 ani a fost doar iarnă...
al douazecelea an trăim sub lumina neagră a soarelui,
căci vara s-a dus și nu se va mai întoarce.

gândurile mele s-au transformat în război
atunci când mi-ai spus că zâmbești când ești trist.

Lumina neagră a soarelui,
ai văzut-o vreodată?
cine ne va observa?
cine ne va zâmbi trist,
cine ne va dărui răsăritul,
între patru pereți asfaltați,
intre patru scânduri?
doar lumina neagră a soarelui
ce iese din ochii noștri,
atunci când zâmbim triști...

Îmi transcriu viața pe niște foi albe
și observ că dragostea nu are margini...
războiul ăsta e mai alb decât creta.

Fugim prin binocluri de privirile speriate ale copiilor,
atât aș vrea să mă transform într-un tramvai și să-ți intru în fereastră...
așa e dragostea asta -
iarnă.