Ştii, ieri chiar am avut o zi bună:
mi-am smuls pumnul de la mâna stângă,
l-am umplut cu lacrimi şi plâns şi mi-am tras
una peste faţă cu el, urlând: "acum simţi, proasto?!".
am constatat că îmi spărsesem buza, iar
gustul furiei mi se înfigea tot mai adânc
de scârbos în limbă,
aşa că mi-am muşcat-o şi-am scuipat-o pe jos,
unde îmi lăsasem pumnul;
aş fi vrut să plâng de durere, dar lacrimile
mi se tăvăleau pe covor printre şuvoaiele de sânge,
mi-era doar ciudă că nu ştiam cine violează pe cine,
sau dacă am vreo lacrimă rebelă care vrea să facă
dragoste în loc de sex, de care să-mi bat joc.
îmi venea să urlu, dar mi-am amintit că
rămăsesem de alaltăieri fără cuvinte,
când mi le-am adunat mănunchi pe toate,
le-am pus într-o pungă neagră cu câteva bucăţi
de carne mucegaită şi nişte ochi pe care oricum nu îi
prea foloseam şi le-am aruncat la "reciclabile",
apoi mi-am smuls părul din cap ca să îi fac o fontiţă.
Am fost tare fericită, atât de fericită încât
pentru mâine mi-am plănuit să-mi scot plămânii
cu dreapta, singura mână pe care mi-o las
până spre sfârşit, apoi, îmi voi dezlipi uşor
amprentele tale de pe mine şi carnea de pe oase,
iar în weekend, ca de obicei, am de gând să pun
totul la loc şi să-mi scot doar inima.