nu ştiu nimic despre mine
şi asta pentru că tata
era un secretoman
trăia mai mult singur
şi îşi dilua venele cu vodca
cumpărată pe datorie de la
cooperativa din sat
privea mereu în gol şi
uneori îl înjura pe Dumnezeu
pentru că mama plecase
într-o dimineaţă ploioasă
de primăvară
şi nu s-a mai întors...

de atunci Dumnezeu i-a rămas dator
cu o explicaţie
iar eu
sunt mult mai sărac
decât la naşterea mea
când nu ştiam să spun
lucrurilor pe nume

tata nu a fost om rău

poate şi-ar mai fi dorit
o umbrelă
o sticlă cu vodcă
şi încă un copil
un copil
şi atât

oricum nu ştiu
cât de mult îmi pasă
vreau doar să mă aşez
între minciună şi adevăr
ca un sens giratoriu

să pot menţine echilibrul...