Neliniştit, mă-nvălui în tăcere,
(Aripa-i frântă, gându-i auster!)
Să prind eternul – veşnic efemer,
În lumea străjuită de mistere.

Jertfite, dorm pe scut de templier,
Atâtea vremi scăldate în durere,
Că, timorată, clipa-n sine piere!...
M-aş prinde-n joc şi eu, dar ce să-i cer?

Atras în focul sacru, pe nevrute,
Poftirile mă strâng, neomeneşti,
Să uit de tânguire şi virtute,
De drumul rătăcirilor lumeşti.

Ci-ntemniţată-n umbrele trecute,
Tăcerea doare... spre a şti că eşti!...