Patul meu – o haltă noaptea
pentru trenul insomniilor care opreşte,
scârţâind frânele, lângă perna mea.
Am mereu un compartiment rezervat
şi călătoresc fără destinaţie certă.
Pe fereastră văd minute şi ore trecute
de-o parte şi de alta, la locul lor.
Diverse amintiri şi imagini de pe culoar
vor să îmi invadeze veghea
prin uşa întredeschisă a somnului.
În noaptea asta ai reapărut ca o fantomă
şi am rămas împreună povestind,
zâmbindu-mi în vis.
Un ceas conductor ne-a despărţit
când trenul a deraiat în zori,
chiar în gara cu obligaţii şi obsesii.