Numai bătrâna rece lună
A mai rămas din vremi străbune
A sa poveste să ne-o spună,
Când sta Odin săpat în rune.

Pe al ei cer o poartă noaptea
Iar bocetu-I e ploaie și furtună
De când Loke uneltea cu moartea
Pe zei să-i culce în drakare pentru tihnă.

Dar corbii "celui voios la arme" încă zboară
Prigoniți pe aste-nsângerate ceruri
Ei nu pot încă să dispară
Și vor cânta din nou în coruri.

El doarme dus, sărmanul zeu
Iar șobolanii rod cadavrul vacii sfinte.
Nemiloși și lacomi ei fiind mereu,
Au rămas fără părinte.

Bolnav este Pământul de-a lor ciumă
Ce a călcat pe sacrele morminte
Și acum cu ghearele ei scurmă
Þărâna oaselor din racle putrezite.